Mai multe ținute purtate de prinţesa Diana vor fi scoase la licitație. Unde pot fi admirate înainte de a fi vândute

0
Publicat:

Şase ţinute care au aparţinut prinţesei Diana pot fi admirate, începând de joi, la Hong Kong înainte de a fi scoase la licitaţie în luna iunie, informează AFP, citată de Agerpres.

Diana și Charles. FOTO Getty Images
Diana și Charles. FOTO Getty Images

Reunind în principal rochii, pantofi şi genţi, colecţia poate fi văzută în cadrul unei expoziţii de 12 zile organizate într-un centru comercial din Hong Kong.

Piesele care au aprținut Dianei - considerată un simbol al eleganței și rafinamentului - vor fi expuse ulterior în Irlanda, iar apoi, pe 27 iunie, vor fi scoase la licitaţie.

Prinţesa de Wales, care a murit într-un accident de maşină la Paris în 1997, dicta moda „de fiecare dată când se îmbrăca şi ieşea", a declarat pentru AFP Martin Nolan, directorul casei de licitaţii Julien's Auctions, cu sediul în California.

O jachetă de costum de culoare galbenă cu nasturi aurii, o piesă creată de Catherine Walker care face parte din colecția expusă, ar putea ajunge la 50.000 de dolari la licitaţie

 O altă piesă, o rochie de seară din tul albastru închis, brodat cu stele, ar putea urca până la 400.000 de dolari. Lady Di a purtat această rochie de seară strălucitoare, o creaţie a designerului Murray Arbeid, la premiera spectacolului „Fantoma de la Operă”, în 1986, la teatrul West End din Londra.

Vizitatorii s-au înghesuit, joi, în spaţiul mic al expoziţiei, oprindu-se pentru a citi povestea din spatele fiecărei ţinute.

„Subiecte de conversaţie”

Printre piesele expuse se mai numără o rochie de seară din mătase şi dantelă, creată de Victor Edelstein, şi o rochie cu flori roz, semnată de Catherine Walker, pe care Diana a purtat-o în 1991.

Ţinutele sunt atât „obiecte tangibile, cât şi subiecte de conversaţie” care continuă să îi fascineze pe admiratorii prinţesei, a subliniat Nolan.

Anul trecut, Julien's Auctions a vândut o rochie de seară a Dianei pentru suma record de 1,14 milioane de dolari.

Diana ocupă un loc important în cultura pop, explică Kathleen, o tânără specializată în marketing digital, care nu şi-a dat numele. Acest interes manifestat inclusiv în rândul tinerilor, s-ar putea datora în parte serialului de succes „The Crown” de pe Netflix, crede ea.

Stilul Dianei ar putea reveni la modă, a declarat ea pentru AFP, considerând că expoziţia combină „moda şi istoria”.

„Nu este acelaşi lucru cu a vedea doar fotografii”, a adăugat tânăra.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite