Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, nu ar spune nu la o candidatură la PMB, dacă „partidul o va cere”

Publicat: 18 apr. 2024, 19:35, de Viorela Pitulice, în POLITICĂ , ? cititori
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, nu ar spune nu la o candidatură la PMB, dacă „partidul o va cere”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei din partea coaliţiei PSD-PNL, în cazul în care „partidul o va cere”. Mai există totuși și o condiție pentru ca aceasta să se întâmple: medicul Cătălin Cîrstoiu să își retragă candidatura.

Negoiţă a mărturisit într-o emisiune Tv că de data aceasta este pregătit să intre în cursă, dacă partidul îi va cere acest lucru. „Trebuie să ne luptăm cu toate forţele pentru Bucureşti”, a afirmat primarul de la sectorul 3. Edilul a răspuns astfel la o întrebare legat de faptul că el ar putea fi înlocuitorul lui Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei.

„Nu pot să vă confirm, doar că este un moment foarte important. Bucureştiul este capitala ţării, în ultimii 4 ani Bucureştiul a suferit foarte mult de subdezvoltare şi cred că noi trebuie să dăm dovadă de o mare responsabilitate şi trebuie să ne luptăm cu toate forţele pentru Bucureşti. În consecinţă, da, chiar dacă până acum am refuzat categoric, atâta vreme cât partidul o va cere şi decizia va fi luată, eu nu mai refuz”, a precizat Negoiţă.

În același timp, Robert Negoiță a recunoscut că au fost mai multe discuţii pe această temă, inclusiv în alianţă.

„M-aş opri la această ştire – eu nu mă opun. Atâta vreme cât se consideră că pot fi de folos, sunt prezent pentru că Bucureştiul este mult prea important pentru noi toţi. Au fost discuţii inclusiv în alianţă, dar până în acest moment nu este o decizie luată. Nu ştiu când se va lua decizia, nu sunt decizii pe care să le iau eu, eu doar mi-am arătat disponibilitatea”, a afirmat Negoiţă.

Robert Negoiţă a mai spus că au fost prezentate „nişte analize care nu arătau foarte favorabil” în ceea ce îl priveşte pe Cătălin Cîrstoiu. Acesta este și motivul pentru care „au fost întâlniri nenumărate şi lungi, complicate”, ceea ce înseamnă destul de clar că se caută soluţia pentru „această problemă”.