Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

0
0
Publicat:

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost condamnată la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare de către judecătorii Tribunalului Cluj, în dosarul în care a fost prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua mită.

Fostul ministru a fost prins în flagrant în timp ce lua mită FOTO Arhivă
Fostul ministru a fost prins în flagrant în timp ce lua mită FOTO Arhivă

„În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) C.pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen”, arată decizia Tribunalului Cluj din 26 aprilie. 

De asemenea, „în temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen”.

Din pedeapsă va fi dedusă perioada arestării din 2020. „În baza art. 72 alin. (1) C.pen. deduce din pedeapsa aplicată măsura reţinerii şi cea a arestării preventive de la data de 29.02.2020 la data de 06.03.2020”.

În temeiul art. 289 alin. (3) C.pen. dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 10.000 de Euro (echivalent în lei la data de 20.12.2019) de la inculpata Pintea Sorina, care se execută potrivit art. 574 lit. c) C.proc.pen. şi art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 253/2013. În baza art. 249 alin. (1) şi (4) şi art. 404 alin. (4) lit. c) C.proc.pen. menţine măsura asigurătorie (sechestrul asigurător) instituită prin ordonanţa din data de 19.03.2020 emisă în dosarul penal nr. 105/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura centrală, asupra imobilelor aparţinând inculpatei S.P., constând în: - cotă 1/1 din terenul extravilan în suprafaţă de ....bun comun cu soţul G.O., - cotă 1/7 din terenul extravilan în suprafaţă de ...., bun comun cu soţul G.O.,până la concurenţa sumei de 47.736 lei.(...) În temeiul art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 17.407 de lei”, mai arată decizia instanței. 

Decizia poate fi atacată cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea sentinţei penale. 

Prinsă în timp ce lua mită 

Sorina Pintea a fost trimisă în judecată procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată.

Conform rechizitoriului, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea, în calitatea de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect "proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente din Spitalul Judetean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

La momentul în care a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA tocmai își anunțase candidatura la Primăria Baia Mare. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite